Ministerul Finanţelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, sumă totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanţii pentru programul „Prima Casă”, fondurile urmând să fie disponibile finanţatorilor de luni, 10 octombrie, informează Mediafax.Finanţatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, BancPost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen şi Unicredit.Hotărârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garanţii care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului „Prima casă” a fost adoptată de Guvern în şedinţa din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare şi pre-aprobare la finanţatori.