Ministerul Mediului anunţă că nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împuşcare a ursului
Mediafax.ro
Ministerul Mediului nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împuşcare a ursului care s-a plimbat, miercuri, prin Sibiu, instituţia precizând că va sesiza Poliţia Sibiu în vederea demarării unei anchete, scrie Mediafax."Ministerul Mediului va transmite, în cursul zilei de astăzi, o sesizare către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu, prin care solicită o anchetă care să stabilească cât mai precis condiţiile în care ursul a apărut în oraş. (...) Ministerul ia în calcul şi posibilitatea ca apariţia ursului în zona locuită a oraşului să fie rezultatul unei activităţi ilegale: eliberarea voluntară a unui urs ţinut ilegal în captivitate, evadarea unui urs din captivitate, transportul ilegal etc. (...)Ministerul Mediului nu a fost solicitat pentru a acorda derogarea de împuşcare. Necesitatea unui astfel de demers din partea echipei de intervenţie, în situaţia dată, va fi stabilită de organele de anchetă abilitate", se arată într-o poziţie oficială a Ministerului Mediului, postată pe pagina de Facebook.
Comentarii