Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în 2013 a fost promulgată
Mediafax.ro
Legea parteneriatului public-privat, iniţiată de Guvernul Ponta în toamna anului 2013, a fost promulgată miercuri de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax. Proiectul iniţial a fost adoptat de Senat în noiembrie 2013, apoi de Camera Deputaţilor în decembrie 2013. În ianuarie 2014 preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a cerut reexaminarea legii arătând că se impune respingerea legii deoarece nu sunt stabilite clar situaţiile ce pot constitui motive excepţionale de interes naţional sau local ce conduc la încetarea unilaterală a contractului parteneriatului public privat şi că în această formă legea prevede o procedură lipsită de transparenţă în ceea ce priveşte înlocuirea partenerului privat, fară realizarea unei noi proceduri de atribuire.
Comentarii