Un tânăr de 26 de ani din Iaşi şi-a ajutat, în noaptea de miercuri spre joi, soţia în vârstă de doar 19 ani să nască cel de-al treilea copil, după ce Salvarea nu a putut ajunge la femeie din cauza drumului acoperit de zăpadă. Bebeluşul născut prematur a fost găsit în hipotermie şi dus la spital, scrie Mediafax. În noaptea de miercuri spre joi, un bărbat din satul Stejari, comuna Tigănaşi (Iaşi) a cerut ajutor de la Ambulanţă, spunând că soţia sa naşte, însă Salvarea a ajuns cu greu la femeie, din cauza drumului acoperit de zăpadă.Până să ajungă medicii, tânăra de 19 ani a născut şi a fost moşită chiar de soţul ei. Bărbatul a cerut ajutor de la vecine, însă niciuna nu a ştiut ce să facă.