Premierul Sorin Grindeanu a declarat că nu a apucat să discute cu ministrul Justiţiei despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale şi că se va informa zilele următoare, dar că personal susţine un referendum pe tema celui propus de preşedintele Klaus Iohannis, informează Mediafax."O să mă informez în zilele următoare despre ceea s-a întâmplat în ultima perioadă pe această temă. Voi vedea în urma informărilor pe care le dă ministrul Justiţiei. La discuţia cu ministerul Justiţiei de astăzi am discutat doar de buget. Am prevăzut sume mai mari pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor CEDO, pentru Administraţia Penitenciarelor, pentru alocaţia de hrană", a răspuns premierul Grindeanu, întrebat fiind dacă Guvernul va merge mai departe cu ordonanţele graţierii şi modificării codurilor penale.