Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat, luni, că există posibilitatea ca Legea de respingere a OUG 13 să fie declarată neconstituţională de către CCR, în cazul în care va fi sesizată, el invocând existenţa unui precedent în acest sens în jurisprudenţa CCR, scrie Mediafax.„Eu vă învederez faptul că există posibilitatea ca şi Legea de respingere (a OUG 13, n.r.) să fie declarată neconstituţională, aşa cum a mai fost declarată o astfel de lege prin Decizia nr. 98/2001”, a subliniat Nicolicea.El a spus că acei care insistă ca o OUG abrogată să poată să fie respinsă printr-o lege, adică să aibă două date de încetare, trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru eventualele efecte produse, şi a arătat că preşedintele Iohannis şi opoziţia au făcut propunerea abrogării prin lege.