Secretarul de stat, Liviu Pop a declarat, miercuri, că elevii de clasa a V-a vor primi, în septembrie, atât manuale tipărite cât şi în format digital, pe stick. În Comisia de manuale a Ministerului Educaţiei s-a hotărât achiziţionarea unor manuale mai scumpe şi de o calitate mai bună, scrie Mediafax."Am pus accent pe calitate mai mult decât pe preţ. Ne dormim manuale de calitate pentru clasa a V-a, iar elementul de noutate, dacă până acum, pentru manualele din ciclul primar exista pe suport electronic un CD, copiii de clasa a V-a vor primi un stick cu toate manualele care vor fi aprobate de către comisia de evaluare, în aşa fel încât să aibă, pe suport electronic, toate manualele pentru clasa a V-a", a declarat Liviu Pop, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.O soluţie bună, spun reprezentanţii elevilor, dar nu pentru România. Mulţi elevi, în special cei din mediul rural, nu au calculator nici acasă şi, de cele mai multe ori, nici la şcoală.