Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la o acţiune UNICEF, că, în calitatea sa de tată a doi copii, este îngrijorat că trăieşte ”într-o societate care e marcată de violenţe, fie că e pe stradă, acasă sau la televizor” şi a militat pentru lupta împotriva agresiunilor la care sunt supuşi copiii, informează Mediafax.”Tăcerea din jurul violenţei împotriva copiilor nu este calea de urmat. Probabil că unii dintre noi nu îşi doresc să vorbească despre asemenea subiecte, dar nu poţi fugi de o realitate care ne marchează în mod profund societatea. Poate nu ne place să acceptăm faptul că există copii în Europa, în România care sunt supuşi unor violenţe fizice, verbale, emoţionale, abuzurilor, traficului şi exploatării. În spatele acestor cuvinte stă ascunsă multă suferinţă. În spatele fiecărui cuvânt există o poveste tristă a unui copil care suferă şi a cărui dezvoltare va fi afectată pe viitor. Depinde de fiecare dintre noi dacă ne dorim să asistăm pasiv la această realitate dură sau suntem dispuşi să face un efort, să luptăm împotriva violenţei la care sunt supuşi copiii”, a declarat Sorin Grindeanu.