Curtea Constituţională a amânat, marţi, pentru a doua oară, luarea unei decizii privind excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, care nu îi permite liderului PSD Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza condamnării definitive cu suspendare, scrie Mediafax.Astfel, soluţionarea cauzei a fost amânată pentru data de 4 aprilie 2017.Este a doua amânare a soluţionării cauzei, prima amânare având loc în data de 7 martie.„Cauza a fost amânată. Am dat termen pe 21 martie. Nu am reuşit să ajungem la o soluţie. Am simţit nevoia să aprofundăm mai bine cauza şi să analizăm cea mai bună dintre variantele care s-au discutat astăzi, care sunt mai multe”, a precizat preşedintele CCR, Valer Dorneanu, în data de 7 martie.