Institutul de Criminologie va fi reînfiinţat, ca urmare a unei hotărâri de guvern adoptată pe 12 ianuarie 2017. Ministerul Justiţiei a precizat că va fi anunţat regulamentul pentru concursul de ocupare a posturilor, schema bugetată fiind de 20 de locuri, scrie Mediafax."Cred că azi, mâine se postează pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei ordinul de modificare a Regulamentului de organizare a concursului pentru ocuparea posturilor de la Institutul de Criominologie. Mergem cu cinci posturi prima dată, chiar dacă schema e bugetată pentru 20. Am updatat regulamentul pentru că e vorba de posturi de magistrat, de asimilat magistraţilor şi ne vom încadra pe coordonatele unui concurs, nu pe numire prin ordin de ministru, pe concurs, după toate regulile concursului pentru cei asimilaţi magistraţilor, iar Institutul de Criminologie, sigur, e o proiecţie pe termen lung, va fi unul dintre instrumentele pe care le vom folosi pentru politicile penale pentru viitor", a spus Tudorel Toadel la Parlament.