Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat luni că şeful statului, Klaus Iohannis, este „mai mult decât binevenit” la o dezbatere în Parlament despre viitorul Europei, el replicând astfel declaraţiilor acestuia privind invitarea liderilor politici români la discuţii pe această temă, scrie Mediafax.„Eu am spus şi în trecut că o astfel de discuţie este - nu oportună - este necesară în România, dar cel mai potrivit cadru îl consider că este o dezbatere la Parlament la care preşedintele este aş spune mai mult decât binevenit. Prezenţa lui ar fi necesară având în vedere că a participat la reuniunea Consiliului European de la Roma şi având în vedere că în toate Parlamentele din ţările europene se organizează astfel de dezbateri”, a spus Tăriceanu, solicitat să comenteze declaraţiile făcute de preşedintele Iohannis privind invitarea liderii politici români la discuţii, în multiple formate, pentru a vedea cum înţeleg aceştia viitorul Europei.