Ministrul Economiei, Mihai Tudose, a declarat vineri că două companii sunt interesate, în acest moment, să ajungă la un acord de colaborare cu statul român în privinţa producerii de echipament militar, scrie Mediafax.”Cel puţin două firme mari sunt interesate de transfer de tehnologie şi de dezvoltare a unor linii de producţie în România. (...) În funcţie de cerinţele armatei, dezvoltăm şi noi, în România, în special la Moreni, acest tip de activitate. Banii sunt în bugetul Ministerului Apărării, taburi trebuiesc cumpărate, rămâne doar ca specialiştii din armată să spună ce şi cum şi cel puţin noi suntem determinaţi să lucrăm împreună în acest demers”, a declarat Mihai Tudose.Cele două companii interesate să colaboreze cu statul român în acest proiect sunt Rheinmetall şi General Dynamics, a precizat ministrul Economiei, în cursul vizitei la Universitatea Valahia din Târgovişte.