Profesorii NU vor mai intra în grevă generală. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă că nu sunt întrunite condiţiile necesare acţiunii de protest. "Dascălii pun pe primul plan interesul elevilor"
Mediafax.ro
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, luni, că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei generale, reprezentanţii FSLI precizând însă că protestele pot fi reluate după începerea anului şcolar 2017-2018, scrie Mediafax."În urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate, reiese că 45,67 % din totalul membrilor de sindicat F.S.L.I. au spus ”DA” pentru grevă generală, începând cu data de 12 iunie 2017, un număr de 27 de sindicate afiliate având între 50% şi 86% opţiune pentru această formă de protest", se arată într-un comunicat de presă al federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), remis luni MEDIAFAX.Prin urmare, nu sunt întrunite condiţiile legale de a declanşa greva generală la nivelul tuturor sindicatelor afiliate la FSLI.
Comentarii