Ministrul Educaţiei Liviu Pop a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că elevii din clasa a V-a vor avea manual de sport, informează Mediafax.
"Da, elevii din clasa a 5-a vor avea manual şi la disciplina educaţie fizică. În 7 august finalizăm licitaţia pentru manualele la care s-au depus contestaţii. Trist este faptul că editurile nu au depus oferte pentru toate disciplinele. Caut soluţii şi pentru aceste situaţii", a scris Liviu Pop, joi seara, pe pagina sa de Facebook.
Liviu Pop a postat şi un link la care poate fi consultat manualul.
Cartea are şase capitole, primul fiind Organizarea activităţilor motrice. În cadrul primului capitol, printre lecţiile care vor fi predate Poziţia fundamentală stând şi derivatele acesteia, Alinieri în linie şi coloană şi Întoarceri de pe loc. Al doilea capitol este Dezvoltare fizică armonioasă, fiind descrise exerciţii. Al treilea capitol al manualului se numeşte Capacitatea motrică, printre lecţii fiind Mersul, Alergatul, Săritura. Discipline sportive este al patrulea capitol, iar capitolul V este Igiena şi protecţie individuală. Ultimul capitol se numeşte Comportamente şi atitudini, elevii urmând să fie învăţaţi cum să se comporte într-o echipă sau la o competiţie.
Comentarii