Statul român va încasa şase miliarde de lei, în perioada 2018-2020, câte două miliarde de lei anual, din TVA, dacă măsura TVA defalcat va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, au declarat reprezentanţii Ministerului Finanţelor, miercuri, într-o întâlnire cu presa, informează Mediafax.„La nivelul ministerului se analizează completarea acestei măsuri pentru reducerea în continuare a evaziunii fiscale. Se iau în vedere şi alte măsuri care au fost propuse de mediul de afaceri, precum implementare facturării electronice, iniţial pentru entităţile care realizează operaţiuni cu instituţiile publice. Un alt mecanism este cel de taxare inversă; se analizează posibilitatea unei eventuale extinderi a acestui mecanism în zona cu risc crescut”, au precizat reprezentanţii ministerului.Analizele au fost realizate la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi la nivelul Ministerului Finanţelor (MF).