Omul de afaceri Genică Boerică, condamnat la 10 ani şi 3 luni de închisoare, pentru infracţiuni de natură economică, a fost adus în ţară, în noaptea de luni spre marţi, din Italia, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.Poliţia Română arată, într-un comunicat remis marţi dimineaţă Mediafax, că în noaptea de 28 spre 29 august, o escortă a Poliţiei Române a preluat din Italia şi adus în ţară un bărbat urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 3 luni pentru infracţiuni de natură economică.Bărbatul a fost localizat şi depistat, în urma schimbului de informaţii efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a decis predarea către România.Surse din Poliţie au precizat pentru agenţia Mediafax că este vorba de omul de afaceri Genică Boerică.