O reţea de crimă organizată, specializată în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani, condusă de manelistul Dani Mocanu, a fost destructurată, marţi, de poliţiştii Serviciului de combaterea criminalităţii organizate şi de procurorii DIICOT din Dâmboviţa, informează Mediafax.

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sub coordonarea DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa, au efectuat 13 percheziţii domiciliare, dintre care 9 pe raza judeţului Dâmboviţa şi câte două în Argeş şi în Bucureşti, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că gruparea era coordonată de manelistul Dani Mocanu, iar anchetatorii au descins la domiciliul acestuia.

 

„În sarcina bănuiţilor s-a reţinut că, începând cu anul 2011, aceştia ar fi racolat tinere, pe care le-ar fi exploatat în vederea practicării prostituţiei în Marea Britanie şi Irlanda. În cauză, la data de 19 septembrie, poliţia londoneză a efectuat 5 percheziţii la 4 bordeluri clandestine şi la o reşedinţă, unde au fost identificate 8 persoane bănuite şi 6 tinere care practicau prostituţia”, arată Poliţia Dâmboviţa.