Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că săptămâna aceasta va definitiva proiectul privind legile justiţiei, afirmând că în cursul zilei va solicita o întrevedere pe această temă cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, scrie Mediafax.„Prin urmare, săptămâna aceasta definitivăm proiectul de lege, aproape el este gata, dar vrem să-i mai facem o lectură, să vedem dacă am ţinut cont de multele propuneri venite de la CSM, de la asociaţiile profesionale, magistraţilor, judecători, procurori, de la societatea civilă. Mai facem o lectură şi trimitem solicitare de aviz la Comisia de la Veneţia”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la Parlament.