Procurorii DNA arată cum grupul infracţional din dosarul CNAS deconta ilegal fondurile pentru îngrijirile medicale la domiciliu şi cum erau selectaţi furnizorii de astfel de servicii, în timp ce pacienţilor li se spunea că cererile de îngrijire le sunt refuzate, pentru că fondurile au fost epuizate, scrie Mediafax.Procurorii DNA arată, în referatul prin care au cerut noi arestări în dosarul decontările fictive de la CNAS, că fostul preşedinte al CASMB, Lucian Bara, a observat că suma de 214.000 de lei, alocată pentru îngrijirile medicale la domiciliu, a rămas necheltuită în urma întreruperii sau finalizării sesiunilor de îngrijire a bolnavilor, înainte de termenul prevăzut (deces, internare sau la cerere).Potrivit legislaţiei, sumele necheltuite sunt păstrate de către CASMB în contul de la trezorerie şi sunt purtătoare de dobânzi.