Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni, la Vaslui, că Hotărârea de Guvern privind suplimentarea personalului din penitenciare cu o mie de posturi va fi adoptată săptămâna aceasta. ”Lucrăm şi la un proiect de act normativ prin care vor fi plătite orele suplimentare”, a spus ministrul, citat de Mediafax.”Avem un proiect de HG prin care suplimentăm schema de personal cu o mie de posturi. Cel mai probabil, sper să primească avizele necesare şi săptămâna aceasta HG să fie adoptată. După aceea, lucrăm la un proiect de act normativ, probabil ordonanţă de urgenţă, prin care pe viitor să poată fi plătite orele suplimentare. (...) Spre exemplu, aici, la Vaslui, în 2017 au fost 30.000 de ore suplimentare din care 27.000 şi ceva au fost compensate prin zile libere”, a declarat Tudorel Toader.