Comisia Europeană va lansa în luna mai o campanie de testare a produselor alimentare în 16 ţări ale Uniunii Europene, pe fondul acuzaţiilor privind calitatea inferioară a mărfurilor vândute în Europa de Est, anunţă Vera Jourova, comisarul UE pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen, informează Mediafax.

"Comisia Europeană tratează cu foarte mare seriozitate problema standardelor duble privind calitatea produselor alimentare şi a elaborat un plan de acţiune detaliat", a declarat vineri Vera Jourova, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Comisiei Europene.

 

"Protocolul comun de testare ar trebui să fie gata până în luna aprilie. În luna mai, ar urma să fie lansată o campanie de testare, cu participarea a cel puţin 16 ţări (selectate pe criterii geografice şi de mărime). Testele vor include formarea unui coş comun de produse comercializate în cele mai multe dintre statele membre; vor fi efectuate verificări privind compoziţia chimică şi gustul. Sperăm să prezentăm primele rezultate înainte de sfârşitul anului 2018", a precizat Vera Jourova.