Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din Iași, a fost dus în stare gravă la spital, în comă, după ce s-a înecat cu mâncare în timp ce participa la o nuntă, la un restaurant din oraș, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit șefului UPU-SMURD Iași, prof.dr. Diana Cimpoeșu, incidentul a avut loc duminică, iar rudele bărbatului de 74 de ani au început manevre de resuscitare chiar în restaurantul în care a avut loc nunta.

„Pacientul a fost adus la unitatea medicală de către un echipaj SMURD, în urma unor manevre de resuscitare iniţiate chiar de către rudele acestuia. Din câte se pare, pacientul s-a înecat cu un bol alimentar la o nuntă ce a avut loc într-un restaurant din Iaşi. Acesta a fost adus (la spital – n.r.) în comă post-resuscitare”, a declarat, luni, dr. Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, manevrele de resuscitare au fost iniţiate de către fiica bărbatului şi de către unii nuntaşi.

Bărbatul a fost internat în Clinica ORL din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon”, din Iaşi.