Deputatul ALDE Varujan Vosganian și-a exprimat, luni, nemulțumirea în privința adoptării legii Offshore, afirmând că nu a existat dialog între membrii coaliției de guvernare, parlamentarii formațiunii fiind puși ”într-o situaţie delicată”, și a cerut Guvernului să modifice de urgență actul normativ."Având în vedere faptul că faţă de ceea ce noi am dorit să apară în lege în text nu reflectă în totalitate voinţa legiuitorului, se impune o intervenţie de urgenţă pe actul normativ. Pot să vă spun, ca legiuitor, că sentimentul meu este că voinţa noastră de a îmbina un anumit tip de impozitare mai redus decât onshore, dar în orice caz suficient de ridicat trebuie să se combine şi cu recuperarea costurilor de operare, care sunt foarte mari în zona offshore şi în acest sens se impune o modificare de urgenţă a actului normativ. Toate deciziile se iau prin consens în coaliţie, dialog există în coaliţie, însă nu a existat pe acest act nromativ", a afrimat Varujan Vosganian după şedinţa grupului ALDE. Deputatul a susţinut că propunerea făcută şi adoptată în comisie a pus grupul ALDE într-o situaţie delicată."Eu cred că propunerea care a fost făcută şi care a fost adoptată în comisie a fost o propunere care pe noi, care eram membrii ai comisiilor reunite din partea ALDE, ne-a pus într-o situaţie delicată. Eu cred că pentru o mai bună acuratețe a procedurii legislative e nevoie de discuţii prealabile", a mai susţinut Vosganian.El a cerut Executivului să adopte o ordonanță de urgență pentru modificarea legii Offshore.Camera Deputaţilor a adoptat, pe 9 iulie, în calitate de for decizional, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri.