Curtea Constituțională a admis toate sesizările formulate de Opoziție și președintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiții, motivând că un astfel de Fond trebuie înființat prin hotărâre de guvern, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu.CCR a discutat, miercuri, pe marginea sesizărilor depuse de PNL, USR, PMP și de către președintele Klaus Iohannis la Legea de înființare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiții (FSDI). Argumentul principal oferit în obiecțiile de neconstituționalitate a fost că o astfel de decizie care să înființeze Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) trebuie luată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Parlament.Prin urmare, plenul Curții Constituționale a decis admiterea obiecției de neconstituționalitate asupra acestei legi, motivând că FSDI poate fi înființat prin hotărâre de guvern, nu printr-un act normativ al Legislativului.Pe 15 iunie, grupul Partidului Naţional Liberal a depus o sesizare de neconstituţionalitate la Curtea Constituțională a României, privind proiectul de lege care înfiinţează Fondului Suveran de Investiţii."Între forma adoptată de Senatul României, în calitate de primă cameră sesizată, şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, constatăm existenţa unor deosebiri majore de conţinut în privinţa modului în care se constituie aportul de capital în natură prin adăugarea în forma adoptată de camera decizională a 10 entităţi economice (dintre care 4 entităţi economice, antecitate, nu au fost avute în vedere nici în forma iniţială a legii şi nici după dezbaterea desfăşurată în Senatul României)", se arată în sesizarea depusă de PNL.Sesizarea a fost semnată de 66 de deputaţi PNL.Pe 15 iunie, și USR a anunțat că a contestat la CCR Legea de înființare a FSDI, sesizare care va fi dezbătută, miercuri, de plenul Curții. USR argumentează că a fost încălcat principiul bicameralismului în adoptarea Legii, prin faptul că forma proiectului adoptat de Camera Deputaților, for decizional, este cu mult diferită de cea adoptată de Senat. De asemenea, partidul condus de Dan Barna mai susține că sunt încălcate atribuțiile Parlamentului, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituție, deoarece înființarea operatorilor economici nu poate fi realizată prin lege adoptată de Legislativ, ci de către Executiv. Sesizarea a fost făcută de 51 deputați din USR, PMP și aleși neafiliați.Totodată, USR mai arată în contestația depusă la Curtea Constituțională că FSDI are parte de tratament juridic privilegiat, pentru că Fondul este exceptat de la aplicarea a numeroase legi care au impact asupra operatorilor economici similari, iar acest lucru încalcă principiului egalității în fața legii, prevăzut la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.Pe 4 iulie, președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – S.A., susţinând că al astfel de decizie trebuie realizată printr-un act al administraţiei centrale, nu printr-o lege adoptată de Legislativ. Sesizarea de neconstituţionalitate formulată de şeful statului către judecătorii Curții cu privire la neconstituţionalitate Legii care înfiinţează FSDI are şapte puncte.Parlamentul a adoptat, pe 7 iunie, proiectul care înfiinţează Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), care va include 33 de companii de stat. Acţionarul acestuia va fi statul român, iar capitalul social se va ridica la 9 miliarde de lei.Proiectul iniţiat de 181 de deputaţi şi senatori PSD şi ALDE are ca scop dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private. Un alt scop al înfiinţării FSDI este administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.Legea a fost trimisă de către Parlament spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis pe 16 iunie.