Caz șocant în Dâmbovița: Patru copii, bătuți de tată, înfometați și nespălați
Mediafax.ro
Două anchete au loc în Dâmbovița după ce un tată este acuzat că își ține cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, fără mâncare și nespălați. Trei dintre copii au fost dați de urgență în grija statului.Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Dâmbovița, Dumitru Andrei, angajații Direcției au fost sesizați printr-un apel făcut la Telefonul Copilului că patru copii din comuna Petrești, sat Ionești, sunt abuzați și neglijați de tatăl lor.”Noi am fost sesizați, iar colegii mei s-au dus astăzi (luni - n.r.) să facă evaluarea la fața locului. Se reclama că tatăl nu îi crește corespunzător. Că nu sunt îngrijiți”, a declarat Andrei.Potrivit acestuia, în urma evaluării, s-a luat decizia ca trei copii, cu vârste între 6 și 10 ani, să fie plasați în sistem de urgență.”Cel de-al patrulea copil, în vârstă de 12 ani, a rămas în grija tatălui. Este urmărit însă de autoritatea locală”, a spus purtătorul de cuvânt al DGASPC Dâmbovița.Cei trei copii urmează să fie și consiliați psihologic.Viceprimarul comunei Petrești, Ion Constantin, a declarat, pentru MEDIAFAX, că știa de acest caz, mai ales că anul trecut s-a mai încercat un astfel de demers. Mama a plecat în urmă cu ceva timp, iar copilașii au rămas în grija tatălui, care este căzut în patima băuturii.Toți locuiesc într-o singură cameră, în mizerie.“Noi am mai încercat și anul trecut să luăm copiii. Erau ținuți înfometați, le mai dădea bunicul niște pâine. Tatăl nu-i lăsa să mănânce decât când venea el și ținea mâncarea încuiată. Fetele au spus că le bătea , că nu le dă să mănânce. El consumă alcool, a jucat și la păcănele. Nu au condiții. Stau toți într-o cameră, e mizerie. Sunt nespălați. Acum trei au fost luați, al patrulea nu a vrut”, a spus Ion Constantin.La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Alexandra Ciurea, a precizat că IPJ Dâmbovița s-a autosesizat, iar polițiștii fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.
Comentarii