Secretarul de stat din Ministerul Justiției, Mariana Moț, a declarat, marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, că dacă Parlamentul adoptă o lege de respingere a OUG 6/2016 privind mandatele de supraveghere, atunci MJ propune introducerea în lege a unui nou motiv de revizuire a sentințelor.„Am adus în formă scrisă o notă cu posibilele efecte ale adoptării unei legi de respingere a OUG 6, trecând prin toate actele normative care au fost modificate de OUG 6. Am formulat mai multe observații punctuale, opinând noi că în situația în care vor fi eliminate din ordonanță ar fi necesare unele texte care să acopere un posibil vid legislativ în situația respectivă”, a declarat, marți, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, secretarul de stat din Ministerul Justiției, Mariana Moț.Potrivit lui Moț, MJ a pregătit un „draft” cu privire la efectele produse de aplicarea OUG 6/2016.„Posibile efecte cu privire la protocoalele de cooperare încheiate în baza art. IV din OUG 6, care vizează modificarea Legii 14/1992 și care a constituit temei legal pentru încheierea protocoalelor de colaborare. Am venit și cu o formă, un draft de posibile texte pentru situația în care veți adopta legea de respingere a OUG cu privire la art. IV din OUG 6, respectiv cu privire la soarta protocoalelor de cooperare încheiate în condițiile OUG 6 dar și cu privire la mijloacele de probe care au fost obținute în aplicarea acestor protocoale de cooperare”, a menționat Moț.Secretarul de stat a spus că Ministerul Justiției propune introducerea în Codul de Procedură Penală a unui noi temei de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive.„Propunem, de asemenea, dvs veți aprecia dacă este necesară introducerea unui nou temei de revizuire, după litera f) a art.453 sau dacă veți aprecia că actualele temeiuri de revizuire existente deja în Codul de Procedură Civilă pot fi acoperitoare pentru situația în care probele au fost obținute în modalitatea stabilită de OUG 6. Noi am propus un nou temei de revizuire, acela după litera f) de la art.453 alin.1, introducerea unei litere g), care să facă referire directă la hotărârile care s-au întemeiat pe probele obținute în temeiul OUG 6”, a menționat Mariana Moț.Deputații juriști dezbat marți, proiectul de aprobare a OUG 6/2016 privind punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică în procesele penale. Respingerea OUG ar putea conduce la revizuirea anumitor probe în dosare, potrivit ministrului Justiției.Legea a fost adoptată tacit în Senat, Camera Deputaților fiind cameră decizională în acest caz.Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a declarat pe 13 septembrie că OUG 6/2016 trebuie dezbătută în Parlament pentru a se decide dacă va fi respinsă sau completată, susținând că „Ministerul Justiției, CSM și Parchetul General ar trebui să stea la o masă pentru a găsi soluția”.„Există o dezbatere, așteptăm punctul de vedere al Ministerului Justiției, pentru că până la urmă ordonanța 6 nu a venit de undeva din cer, a fost emisă de doamna Prună, când era ministru al Justiției. Dacă cumva și fără îndoială ordonanța 6 trebuie respinsă sau în mare parte respinsă...dar trebuie să punem ceva la articolul II, adică toate persoanele care au fost instrumentate cu încălcarea normelor de drept, se întâmplă ce? Și atunci, discutăm... Soluția este în parlament. Toți cei de bună credință, pornind cu Ministerul Jutsiției, CSM, Parchetul General, să vină, ne așezăm la masă și găsim soluția legislativă. Sunt foarte importante și protocoalele, dar aceste protocoale au adăugat la lege. Dacă au adăugat la lege și câțiva oameni au avut de suferit nu trebuie să reglementăm? Nu este nicio amnistie mascată”, a afirmat președintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor Justiției, Florin Iordache, în Parlament.Întrebat dacă prin OUG 6/2016 se încearcă tatonarea unei legi pentru amnistie și grațiere, Florin Iordache a răspuns că nu, însă OUG 6/2016 trebuie ”rezolvată” în Parlament.