Parchetul General precizează, marți, referitor la declarațiile ministrului Carmen Dan, că declasificarea documentelor din dosarul violențelor la mitingul din 10 august este necesară pentru ca acestea să fie depuse la dosar și să poată fi consultate de părți, subiecți procesuali și avocații acestora."Având în vedere afirmațiile lansate în spațiul public în sensul că nu este necesară desecretizarea unor documente întrucât, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, procurorii au acces la toate documentele cu acest caracter, Biroul de informare și relații publice face următoarele precizări: Declasificarea anumitor documente este necesară în vederea asigurării caracterului echitabil al urmăririi penale, precum și pentru respectarea dreptului la apărare al părților și subiecților procesuali principali. În acest sens, documentele trebuie declasificate pentru a putea fi depuse la dosarul cauzei și consultate de către părți, subiecți procesuali și avocații acestora, doar în acest mod putându-se da eficiență principiului egalității armelor și aflării adevărului", transmite Parchetul General, printr-un comunicat de presă remis marți MEDIAFAX.Procurorii mai transmit, referitor la necesitatea aflării adevărului în procesul penal, că în considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018 se arată că “orice informație care poate fi utilă aflării adevărului trebuie să fie folosită în procesul penal”. Totodată, Curtea Constituțională apreciază că ”protecția informațiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil ale tututor părților”.Reacția Parchetului vine după ce ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a sugerat procurorului general să citească legea care precizează că procurorii au acces neîngrădit la documente clasificate secret de stat sau de serviciu" Să ne amintim că nu cu mult timp în urmă procurorul general mai lansa o declarație în spațiul public, referindu-se la faptul că procurorii au acces îngreunat la documentele pe care trebuie să le analizeze, urmare a faptului că acestea sunt secretizate. Cred că nu ar mai fi făcut această declarație dacă ar fi făcut efortul minim de a deschide legea 182 din 2002 perivind protecția informațiilor clasificate în care se vorbește foarte clar despre accesul neîngrădit al procurorilor la toate documentele care sunt clasificate secret de serviciu sau secret de stat în condițiile garantării, validării și depunerii jurământului", a declarat, luni, Carmen Dan.