Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nimeni nu vrea să creeze o competiție între UE și NATO, precizând că e vitală complementaritatea eforturilor pentru modernizarea între Alianța Nord Atlantică și Uniunea Europeană.„Complementaritatea eforturilor de modernizare, de dotare între NATO și UE e vitală. Nu își dorește nimeni, și am discutat și în Consiliul European și în discuțiile bilaterale, să creeze o competiție între NATO și UE. Au fost voci care au afirmat că Europa face prea puțin pentru apărarea proprie. Iată că acum face și cred că acest efort e și important și vizibil și va un beneficiu evident pentru UE și NATO. Faptul că UE a dezvoltat PESCO arată că noi trebuie să jucăm un rol important în NATO, nu paralel cu NATO. Până la urmă burden sharing, adică alocarea de fonduri pentru modernizare trebuie să creeze și proiecte noi care vin să îmbunătățească inclusiv pilonul european al NATO și asta se întâmplă”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat despre cum vede NATO și România evoluția apărării europene în așa fel încât să nu concureze cu NATO.La rândul său, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a spus că eforturile pentru apărare trebuie să fie complementare, nu concurente, și să demonstreze că întărim securitatea transatlantică.„Eu mă bucur de eforturile de apărare ale UE pentru că ajută la dezvoltarea de noi capacități militare. Și UE și NATO colaborează mai stâns acum decât în alt moment. Forțele UE sunt complementare cu NATO și nu concurente. UE nu are cum să înlocuiască NATO. NATO rămâne piatra triunghiulară a UE. 80% din cheltuieli vor proveni de la alianții NATO care nu sunt membri UE, adică SUA, Canada și UK. Eforturile pentru apărare trebuie să fie complementare și nu concurente, trebuie să arătăm că întărim securitatea transatlantică”, a declarat Jens Stoltenberg, într-o declarație de presă comună susținută alături de Klaus Iohannis la Cotroceni.