Un polițist din Brăila s-a ales cu dosar penal și este cercetat disciplinar după ce a amenințat-o cu moartea pe soția sa, tot polițist. Incidentul a fost anunțat la 112 de victimă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților IPJ Brăila, o femeie de 34 de ani a sesizat polițiștii că, în urma unor certuri avute cu soțul său, în vârstă de 40 de ani, acesta a ameninţat-o, motiv pentru care îi este frică.

Polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă și i-au spus femeii că pot emite un ordin de protecţie provizorie împotriva bărbatului, însă femeia nu a depus plângere.

După o zi, aceeași femeie a mers la Poliție și a sesizat că soțul ei a ameninţat-o din nou.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru amenințare.

De asemenea, polițiștii brăileni au emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile împotriva agresorului.

Surse apropiate anchetei spun că ambii soți sunt polițiști în cadrul Biroului de Ordine Publică Brăila, iar bărbațul și-a amenințat soția cu moartea.