Ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă, susţine că Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră urmează să semneze un protocol cu Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei care prevede, între altele, schimb de informaţii, dar şi patrularea în comun a frontierei comune.

Într-un răspuns la o întrebare adresată de deputatul PNL de Suceava Ioan Balan, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, arată că în prezent, cadrul juridic privind cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii transfrontaliere îl reprezintă Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei semnat la Kiev în 6 iulie 1999.