DSVSA Cluj a sistat, vineri şi luni, distribuirea laptelui la şcoli din programul guvernamental "Laptele şi cornul”, după ce mai mulţi directori de unităţi de învăţământ au reclamat calitatea produsului, analizele relevând câteva probe neconforme din punct de vedere bacteorologic, scrie Mediafax.Şeful DSVSA Cluj, Ioan Oleleu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că dacă laptele din cutiile cu probleme ar fi ajuns în consum, ar fi putut produce îmbolnăviri, dar, din fericire, nu s-a înregistrat niciun astfel de caz."S-a sistat vineri şi luni distribuirea laptelui în şcolile din judeţul Cluj, iar buletinele de analiză au relevat din câteva probe anumite neconformităţi din punct de vedere bacteorologic. Recipienţii în care se afla laptele, acele cutii, prezentau deformări. Dacă laptele din cutiile respective ar fi ajuns în consum, ar fi putut crea probleme copiilor dar, din fericire, nu am avut niciun astfel de caz. Urmează să se verifice cauzele care au dus la înregistrarea acelor neconformităţi. Există posibilitatea ca distribuirea laptelui să se reia de marţi”, a spus Oleleu.