Vineri, la ora 09.00, Postul de poliţie Arbore a fost sesizat despre faptul că pe raza comunei s-a produs o tamponare. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 08.30, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 209I, pe raza localității, un bărbat de 39 de ani, din oraşul Solca, a pierdut controlul asupra direcției de mers și intrat într-un copac de pe marginea drumului, avariind autovehiculul. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.