Doi bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au lăsat la volanul maşinilor persoane despre care ştiau că nu au permis de conducere sau au permisul reţinut.

Vineri, la ora 17.57, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe DN 2E, pe raza localității Clit, autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, din orașul Siret, care a fost depistat de aparatul radar circulând cu viteza de 96 km/h în localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul are permisul de conducere cu mențiunea „restricții – reținut”, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. În autoturism, polițiștii l-au identificat și pe proprietarul mașinii, un bărbat de 63 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, care a declarat faptul că i-a vândut autoturismul bărbatului de 37 de ani, despre care știa că deține permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal față de bărbatul de 37 de ani sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat” și față de bărbatul de 63 de ani, pentru comiterea infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că are permisul de conducere reținut”, după cum se precizează în comunicatul poliţiei.

A două zi, în jurul orei 12.40, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DC Costișa, de pe raza comunei Frătăuții Noi, autoutilitara condusă de un tânăr de 19 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Totodată, polițiștii au stabilit și faptul că autoutilitara aparține unui bărbat de 45 de ani, din localitate, care, deși știa că tânărul nu este deținător de permis de conducere, i-a încredințat-o spre a condusă pe drumurile publice. Cei doi s-au ales cu dosare penale.