Un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ arată că programele şcolare sunt prea încărcate, nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale, informează Mediafax. De asemenea, respondenţii sondajului susţin că unităţile de învăţământ au nevoie de multe dotări.

“Concluziile sondajului arată: unităţile de învăţământ au nevoie de dotări, iar programele şcolare trebuie schimbate, întrucât nu sunt corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii şi nici cu nevoile sociale. Temele constituie un factor de stres, iar mulţi consideră că ar trebui înlocuite cu activităţi practice”, se arată în raportul sondajului realizat de FSLI.

Potrivit sondajului, 90,2% din respondenţi consideră că programele şcolare nu sunt adaptate cerinţelor de pe piaţa muncii. Pe lângă materiile deja existente în aria curriculară, participanții la acest sondaj de opinie susțin că ar trebui să se introducă și unele noi, cum ar fi: educație pentru sănătate, educație sexuală, antreprenoriat, public speaking, educație financiară, dezvoltare personală sau gestionarea emoțiilor.

În privința temelor pentru acasă, jumătate dintre repondenți susține că sunt un factor de stres pentru elevi, dar și pentru cadrele didactice.