Trei maşini au fost implicate duminică seară într-un accident cu victime pe drumul european 85, în zona localității Cumpărătura. În urma coliziunii mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar trei adulţi şi un copil au fost transportaţi la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Au intervenit militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava cu modulul SMURD (cu autospeciala pentru descarcerare şi două ambulanţe B2 +TIM) şi un echipaj SAJ.

Circulația la faţa locului a fost întreruptă parţial şi s-a reluat în condiţii normale după circa o oră.

Tot pe acelaşi drum, cu câteva zeci de minute mai devreme, în zona fostei Galleria Mall, s-a produs un alt incident rutier. Două autovehicule s-au ciocnit, iar o persoană a fost transportată la spital. În ambele cazuri au fost deschise dosare penale şi urmează să se stabilească exact cine a provocat accidentele.