SymphOpera Fest, cel mai amplu festival de muzică simfonică și operă din România, aduce evenimente în premieră la Suceava și în cea de-a doua ediție, ce se va desfășura în perioada 22-29 aprilie 2025.
Sunteți invitați să pășiți într-o lume a splendorii și rafinamentului artistic la prima ediție a „Balului SymphOpera - Seara Vieneză”, un eveniment de prestigiu ce transformă Vatra Dornei în capitala eleganței din zona de NE a României.
Evenimentul va avea loc pe 26 aprilie 2025, de la ora 17:00, la Palatul Dornelor, monument arhitectural recent restaurat, ce devine gazda unui eveniment de poveste, după multe decenii de așteptare.
Cunoscut în trecut drept Cazinoul Băilor sau Pavilionul Central al Băilor, acest edificiu a găzduit de-a lungul timpului numeroase seri de bal și vals. Redeschis publicului la finalul anului 2023, Palatul și-a recăpătat strălucirea de altădată, oferind acum cadrul perfect pentru un eveniment de înaltă ținută.
Cei 3 tenori ieșeni: Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, vocile care au cucerit inimi în întreaga lume, vor umple sala cu arii încântătoare, transportându-vă în mijlocul Vienei imperiale, acolo unde muzica devine artă supremă.
Maestrul David Crescenzi, dirijorul de renume internațional, va conduce seara cu măiestria sa inegalabilă, imprimând fiecărei note muzicale emoție și profunzime. Prezența sa aduce un prestigiu deosebit acestui eveniment unic în Bucovina.
Liber Artis Orchestra Iași, ansamblu inovator format din muzicieni virtuozi, vă va încânta cu interpretări captivante ale celor mai frumoase compoziții vieneze, creând o atmosferă sonoră impecabilă, demnă de cele mai prestigioase săli de concerte.
Baletul Operei Naționale Române Iași va da viață grației și eleganței prin coregrafii spectaculoase, completând perfect experiența artistică.
Seara va fi completată de prosecco fin și preparate culinare alese, special concepute pentru acest eveniment. Meniul va reflecta rafinamentul și eleganța caracteristice unei astfel de ocazii.
Seara Vieneză a Balului SymphOpera este un eveniment de o statură aparte și impune un dress code adecvat, mai exact White-Tie sau Black-Tie Formal.
· Balul SymphOpera, o sărbătoare a muzicii, artei și eleganței
Programul serii de 26 aprilie 2025 a fost creat pentru a îmbina armonios momentele artistice cu pauze dedicate socializării, în care veți avea șansa să vă întâlniți cu personalități marcante din lumea culturală și artistică. Fotografii profesioniști vor fi prezenți pentru a imortaliza cele mai frumoase momente ale serii, oferindu-vă amintiri prețioase de la acest eveniment de excepție.
Salonul elegant se transformă într-un spațiu dedicat dansului, invitându-vă să vă lăsați purtați de ritmurile valsurilor vieneze sub candelabrele strălucitoare ale Palatului. Maestrul de ceremonii va anunța deschiderea oficială a dansului, oferindu-vă ocazia să participați la o seară de neuitat, în care grația mișcărilor se împletește perfect cu frumusețea muzicii clasice.
Acest dress code presupune, pentru domni: tuxedo, frac sau costum vestă (opțional), papion negru, cămașă albă, guler și manșetă dublă (opțional), pantaloni negri, pantofi negri eleganți. Pentru doamne, recomandarea fermă este de: rochie lungă până în pământ, mănuși de seară (opțional), pantofi cu toc (fără decorațiuni), capă de blană sau bolero, poșetă tip plic. Nu se recomandă dresurile negre sau pantofii cu toc pătrat.
Evenimentul va avea doar 150 de locuri disponibile pentru doritori. „Vă așteptăm pe 26 aprilie la Palatul Dornelor pentru o seară dedicată muzicii de calitate, rafinamentului și culturii. Balul SymphOpera va oferi nu doar o experiență artistică deosebită, ci și un context ideal pentru întâlniri valoroase și momente de neuitat. Balul SymphOpera va fi o sărbătoare a muzicii, artei și eleganței”, au transmis organizatorii evenimentului.
Bilete pe iabilet.ro: https://bit.ly/41VXmjQ
Programul complet al SymphOpera Fest: https://bit.ly/41EYeKP
Pentru informații actualizate, urmăriți-ne și pe pagina de socializare: https://www.facebook.com/SymphOperaFest
Comentarii