Procesul de tranziție de la totalitarism la democrație prin care trec societățile din centrul și răsăritul Europei, cu toate succesele obținute, se dovedește instabil, nu doar în România. Este normal, după ani de totalitarism, timp în care conceptul de democrație a fost continuu denaturat, să fim inconsecvenți în gândirea și practica democratică și să ne adaptăm anevoie la noul ritm social. Dar nu este normal să persistăm într-o „stare de lucruri” controversată, jonglând cu șansa de a pierde ceea ce am câștigat. Demersul meu încearcă să prevină devierile de atitudine și să ofere fiecărui cetățean argumentele corecte pentru a-și exprima voința. Sălbăticia revendicărilor din ultima perioadă și reacțiile de respingere au împărțit societatea românească în două tabere antagonice. Lipsa discursului politic argumentat a fost suplinită de invective și injurii. Dialogul politic a degenerat în gâlceavă. Democrația românească, în loc să fie vindecată, a fost ridiculizată în plan extern și demonetizată în fața națiunii.

Societatea umană a fost tot timpul preocupată de organizarea comunităților sale pe principii democratice. Democrația ateniană a oferit primul exemplu. De la Magna Carta Libertatum (15 iunie 1215) și până astăzi, omenirea a ajuns treptat la democrație numai prin lupte și sacrificii enorme, deoarece, așa cum spune Voltaire în Dialogues Philisophiques (1764), „a fi liber, a avea a face cu egali, este viața adevărată și normală a Omului.” Voltaire mai afirmă că „nimeni nu poate să-și piardă libertatea, decât numai dacă nu și-o apără”. Astăzi suntem datori, din respect pentru sacrificiile făcute de alții, dar și de noi înșine, să apărăm ceea ce am câștigat. Deși obosit de lupte (istorice), de nevoi (materiale) și de minciuni (politice), poporul nostru are voința de a păstra „ochii deschiși” pentru a fi cu adevărat suveran. „Poporul - spune Machiavelli (1469-1527) în Discorsi sopra la prima deca di Tito Livio - este mai cunoscător, mai stabil și mai bun judecător decât un conducător. De aceea, vocea poporului este asemănătoare cu voce lui Dumnezeu”. Până acum, nu am cunoscut adevărul, deoarece „Statul comunist - spune Karl Jaspers - a aplicat principiul, omul simplu sau populației în general nu-i este permis să cunoască adevărul”. Totuși, să avem încredere în judecata noastră, precum crede însuși Machiavelli, căci „foarte rar se întâmplă poporului ca, ascultând doi oratori la fel de buni, dar cu păreri diferite, să nu aleagă părerea cea mai bună și să nu înțeleagă când i se spune adevărul”. Acei politicieni care nu sunt sinceri cu poporul sau cei care cred că-l pot manevra trebuie să știe că „poporul nu va aduce și nu va menține niciodată, în cunoștință de cauză, un politician corupt”; el „are oricând dreptul - notează Thomas Paine în The Rights of Man (1791) - să elimine orice conducere care, după părerea sa, nu este bună”.

Într-o democrație adevărată, marea răspundere revine celor care reprezintă poporul, căci, afirmă Machiavelli, „dacă la un popor părăsit și disperat se poate găsi un lider care să vorbească și ușor să-l aducă pe drumul bun, mai greu se poate reuși aceasta cu un conducător rău”. Reprezentanții poporului este bine să nu uite cuvintele lui Th. Paine: „Conducerea de drept aparține unei națiuni și nu unei persoane. Dacă o națiune promite că se va supune, cu această promisiune a încetat să fie națiune.” Și Paine continuă: „Un guvern într-o democrație bine organizată nu cere de la om altă credință decât aceea oferită de logica sa”. Numai pentru guvernele nedemocrate forța motrice o reprezintă corupția; guvernele democrate se bazează pe logică. Democrația, cu toate problemele pe care eventual le are, nu poate să intre în impas. Ori avem, ori nu avem democrație! Cale de mijloc nu există.