Elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți s-au remarcat și în anul școlar 2024 – 2025 cu rezultate foarte bune. Situația prezentată de directorul instituției, prof. Adrian-Nicolae Puiu, la festivitatea de încheiere a anului școlar, desfășurată vineri, arată că la acest colegiu au funcționat 31 de clase, dintre care 4 clase de gimnaziu, cu un număr total de 880 de elevi, dintre care 715 elevi (81,25% din total), au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9,00. Toți au fost recompensați cu premii și mențiuni.
La nivelul liceului, 50 de elevi (peste 5%) au încheiat anul școlar cu media 10, 101 elevi au primit premiul I, 96 de elevi au primit premiul al II-lea, 122 de elevi au primit premiul al III-lea și 396 au primit mențiuni
Cei trei șefi de promoție, care au primit distincție „Eudoxiu Hurmuzachi”, sunt Ioan Simota la clasa a VIII-a, Georgiana Ruxandra Solovăstru și Bianca Gheorghiu la clasele a XII-a. Doi elevi de clasa a VIII-a și 14 elevi de clasa a XII-a au primit distincția „Ion Nistor”, acordată absolvenților care încheie ciclul gimnazial și, respectiv, liceal, cu media generală peste 9,90.
În ceea ce privește rezultatele la olimpiade, acestea au fost apreciate de conducerea colegiului ca fiind „de excepție”: 29 de calificări la etapa națională a olimpiadelor școlare, unde 12 elevi au obținut distincții și alte sute de distincții obținute la alte concursuri școlare.
În cadrul ceremoniei a avut loc și înmânarea simbolică a cheii succesului, simbol al tradiției și performanței, însoțită de mesajul elevei Elisabeta Filimon din clasa a XI-a C, singura elevă a generației ei cu media generală 10 în toți anii de studiu.
Elevii din clasele V-VII și IX-XI care au încheiat anul școlar cu media generală 10 au primit distincția „I. Gh. Sbiera”, câte o plachetă personalizată, premiul însoțit de o diplomă de onoare, de numărul aniversar centenar al revistei „Muguri” și un pachet oferit de compania Egger.
Activitatea de premiere a reprezentat „concretizarea firească a recunoașterii eforturilor convergente ale elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național <Eudoxiu Hurmuzachi>, totodată a sprijinului oferit de părinți și de membrii comunității locale pentru dobândirea performanței”, au arătat reprezentanții școlii.
La festivitatea de încheiere a anului școlar au participat și reprezentanți ai comunității locale rădăuțene. Alături de conducerea colegiului- directorul Adrian Nicolae Puiu, directorul adjunct Luminița Lăzărescu și consilierul educativ Miriam Leon-Postolache au fost secretarul general al municipiului Rădăuți, Marinică Sofroni, consilierul local Marius Grijincu, membru în Consiliul de Administrație, reprezentanții părinților, Oana Galan și Sorin Albu, precum și reprezentanți ai poliției și ai detașamentului de jandarmi din Rădăuți.
Comentarii