O porţiune de şosea de pe DN 17, la intrarea în municipiul Vatra Dornei, dinspre Argestru, tinde să devină un punct negru rutier, după trei accidente grave petrecute în aceeaşi zonă, într-un interval scurt de timp. Poliţiştii rutieri s-au sesizat de această problemă şi le vor solicita celor de la Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc luarea unor măsuri de reducere a riscului. Printre altele, se va solicita semnalizarea suplimentară a unei curbe periculoase, dar şi revenirea la limitele de viteză din trecut. Asta după ce limita de viteză de la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Suceava, pe strada Argestru, a fost ridicată la 70 de kilometri la oră, măsura fiind luată în urma numeroaselor solicitări în acest sens, venite în special de la autorităţile locale din municipiul staţiune. Este vorba de porţiunea de aproximativ doi kilometri prevăzută cu câte două benzi pe fiecare sens de mers, unde drumul este în aliniament.

 

Trei accidente, cu un mort şi şase răniţi, din care trei grav

Pe 6 noiembrie 2016, pe strada Argestru, la intrarea în Vatra Dornei, o bătrână în vârstă de 78 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a fost găsită moartă în curtea unei case, la câţiva metri de şosea, după ce a fost lovită foarte violent de un autoturism al cărui şofer a încercat să-şi piardă urma.

Poliţiştii mobilizaţi imediat l-au prins din fericire pe şoferul fugar. Din cercetările poliţiştilor rutieri a rezultat că, pe fondul vitezei excesive şi neadaptate de către conducătorul auto la condiţiile de drum, autoturismul a intrat în derapaj într-o curbă la dreapta, acroşând cu partea lateral dreapta spate victima, care se deplasa pe acostament. În urma impactului, femeia a fost proiectată în curtea imobilului în care a fost găsită, decesul survenind pe loc.

În locul în care a fost accidentată mortal femeia în vârstă de 78 de ani a mai avut loc un accident, chiar în aceeaşi zi. Un şofer în vârstă de 25 de ani, din comuna Botoşana, aflat la volanul unui BMW, a scăpat maşina de sub control în curba la dreapta, autoturismul derapând şi intrând în coliziune frontală cu un VW condus regulamentar din sens opus de o tânără de 33 de ani, din municipiul Vatra Dornei. În urma accidentului au rezultat cinci răniţi, din care doi grav.

Pe 25 decembrie 2016, un alt accident grav s-a petrecut pe strada Argestru, la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Iacobeni. Un şofer în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism Dacia Logan, ce se deplasa pe direcţia Vatra Dornei către Iacobeni, a intrat cu viteză neadaptată în aceeaşi curbă periculoasă la dreapta, maşina ajungând pe sens opus, unde s-a lovit frontal de un autoturism Renault. În urma impactului, şoferul de 19 ani a rămas încarcerat, suferind multiple leziuni grave. Printre altele, o fractură de femur şi o fractură de antebraţ.

 

Ridicarea limitei de viteză va fi probabil eliminată

Cum toate accidentele au avut în prim-plan viteza excesivă, poliţiştii sunt de părere că limitele de viteză trebuie readuse la nivelul la care erau. Mai exact, 50 de km/h în zona cu două benzi şi limitarea la 40 de km/h în apropierea curbei periculoase. Specialiştii în drumuri naţionale urmează să se pronunţe şi în privinţa altor măsuri suplimentare de siguranţă, prin care şoferii să fie nevoiţi să reducă viteza.