Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a declarat, după audierea din dosarul Mineriadei, cauză în care este cercetat, că procurorii i+au admis probele, urmând ca Emil Constantinescu să fie citat, scrie Mediafax."Prin intervenţia mea va fi chemat şi Emil Constantinescu. S-au acceptat probele mele. Constantinescu l-a luat pe Roman şi l-a pus preşedintele Senatului, în loc să îl ancheteze pentru crime. Unele lucruri de la Universitate s-au întâmplat sub directă îndumare a prorectorului Constantinescu. Încă nu mi s-a confirmat faptul că Băsescu va fi şi el chemat. (...) Eu am dorit să fie citaţi toţi. Mi s-a spus că deocamdată va fi citat Constantinescu. Se gândesc şi la această solicitare. Mi-aş dori că criminalii să fie pedepsiţi. Eu am avut în Bucureşti trei morţi şi 19 împuşcaţi la Revoluţie", a declarat Miron Cozma la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.