Lucrările de termoficare demarate anul acesta în cartierele Zamca, Obcini și Centru au fost întârziate și nu au putut fi executate decât parțial, din cauza lipsei banilor așteptați de la bugetul de stat – 7 milioane de lei, cât erau atribuiți prin Hotărâre de Guvern.

„S-ar părea că este o luminiță la capătul tunelului, ieri, la sfârșitul programului, am primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării, să estimăm cheltuielile efective care necesită decontare la nivelul anului 2017, la lucrările de termoficare”, a spus miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.

Lipsa finanțărilor necesare a creat probleme mari în execuția lucrărilor programate pentru modernizarea rețelelor de distribuție a agentului termic la punctele termice Zamca 4, Obcini 4 și Parc.

„Este dată acea HG prin care ni se dădeau 7 milioane de lei, acum ni se cere să facem altă estimare. O vom face, pentru că oricum, acum nu mai reușim să cheltuim toți banii și ar trebui returnați la final de an. Probabil asta au și vrut, să ne taie din sumă, dar au făcut-o diplomatic, cerându-ne să estimăm suma necesară. Noi lucrările în mare parte deja le-am închis, nu mai putem să le reluăm, acum avem de dat căldură în oraș. Dar măcar să vedem în final câți bani ne vor da”, a concluzionat edilul sucevean.

Deocamdată, singurele plăți făcute către constructor, firma Consix București, care nu acoperă decât parțial valoarea lucrărilor efectuate și a materialelor achiziționate, sunt cele de la bugetul local al Sucevei, încât venirea banilor de la București ar rezolva o problemă stringentă.