Finanţele sucevene pun la dispoziţia contribuabililor calculatoare destinate autoservirii, pentru a facilita îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, prin intermediul acestor calculatoare, contribuabilii pot depune “Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.

De precizat că potrivit normelor legale în vigoare, Declaraţia unică se depune online, până la data de 31 iulie 2019. „Contribuabilii care nu deţin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la internet pot utiliza calculatoarele destinate autoservirii din cadrul unităţilor fiscale, pentru a-şi crea cont în Spaţiul Privat Virtual (SPV) şi pentru a beneficia şi de alte servicii electronice puse la dispoziţie de ANAF. La cerere, contribuabilii vor fi îndrumaţi direct de către inspectorii fiscali în vederea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. Subliniem faptul că aceste calculatoare sunt destinate exclusiv accesării serviciilor electronice puse la dispoziţie contribuabililor de către Agenţia Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice”, se arată în comunicatul Finanţelor sucevene. În judeţul Suceava, astfel de calculatoare sunt disponibile în sediile Finanţelor din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Vatra Dornei, Siret, Rădăuţi şi Gura Humorului.

Instrucţiunile privind modul de creare a contului SPV sunt disponibile pe site-ul www.anaf.ro, la următorul link https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice

De asemenea, “Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” poate fi transmisă ANAF şi prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.

„Rugăm contribuabilii să depună în timp util Declaraţia Unică, pentru a se evita suprasolicitarea sistemului informatic al ANAF în perioada termenului limită de depunere”, au mai transmis Finanţele sucevene.