Un caz revoltător s-a petrecut săptămâna aceasta într-unul din autobuzele de transport în comun din municipiul Suceava – taxatoarea a fost bătută crunt, cu pumnii și picioarele, trântită la podea și trasă din autobuz, afară, pentru simplul fapt că a tușit în mască.

Evenimentul s-a petrecut luni după-amiază, în jurul orei 17.00, într-un autobuz TPL de pe linia 2, între stațiile Policlinică și Bancă.

Taxatoarea, care tocmai băuse o gură de apă, s-a înecat și a tușit, dar în mască, s-a trezit atacată din senin de un bărbat care urcase recent în autobuz, care a sărit de pe scaun, țipând că ea “are Covid!”, spurcând-o apoi în fel și chip.

Femeia s-a îndepărtat de el, mergând să verifice persoanele urcate recent în autobuz, când a fost lovită din spate cu piciorul, trântită și lovită cu pumnii în cap de individ, fără ca cineva să apuce să reacționeze.

“Când autobuzul a ajuns în stație la Bancă au fost deschise ușile, iar el m-a prins de mâini și mă trăgea afara să mă bată mai bine. Noroc de oamenii din autobuz care m-au prins și au tras de mine să nu mă scoată. Atunci a intervenit și un polițist care se afla în autobuz și mergea spre casă, a vrut să îl imobilizeze, dar individul s-a smucit puternic, i-a scăpat din mâini și a fugit printre blocuri”, a povestit femeia, care, din cauza șocului suferit, nu și-a revenit decât după câteva ore.

Între timp, polițistul care a intervenit și a oprit atacul individului dezlănțuit a chemat ajutoare, bărbatul fiind urmărit printre blocuri, în zona Tipografie, până când a fost prins, fiind dus la spital pentru evaluare psihiatrică.

Taxatoarea bătută se află acum în concediu medical, cu mâna în ghips și cu o rană la piciorul drept, unde individul a lovit-o cu piciorul urlând că “ucide Covid-ul”. Femeia are un certificat medico-legal care atestă că are nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

Aceasta, care are și alte probleme medicale care îi provoacă uneori așa-numita “tuse cardiacă”, nu își explică reacția exagerată a călătorului, mai ales că se afla la distanță de acesta și avea masca pusă pe față.

Pe de altă parte, colegii săi, îngrijorați, spun că se confruntă adesea cu agresivitatea unor călători vizavi de taxatoare sau de șoferii din autobuze.

“Tragem un semnal de alarma vizavi de ceea ce se întâmplă în mijloacele de transport, de la agresivitatea nejustificată a unora vizavi de colegele noastre taxatoare, care au fost adeseori înjurate, scuipate, lovite cu palma, până la acest caz de agresiune de o gravitate maximă. Considerăm necesară luarea unor măsuri de protejare atât a personalului TPL, cât și a călătorilor, fiind în interesul tuturor să avem călătorii liniștite”, au transmis reprezentanții Sindicatului Autobuzul.

Aceștia se tem că reacțiile de acest gen se vor înmulți atât din cauza panicii cauzate de pandemie, cât și a nemulțumirilor unor călători care în perioada de probe a primelor 25 de autobuze electrice cumpărate de municipalitate au înțeles greșit că de acum transportul public este gratuit și deja au făcut scandal când au urcat în alte autobuze și li s-a cerut să aibă bilete sau abonamente.