O femeie în vârstă de 34 de ani și fiica ei de 2 ani au fost rănite, din fericire nu grav, în accidentul petrecut miercuri seară în intersecția din fața Primăriei municipiului Suceava. Din cercetările poliției, în baza imaginilor video, s-a putut stabili că accidentul a fost produs de un șofer care a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.

Din cercetările poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Fălticeni, aflat la volanul unui VW Polo, în timp ce se deplasa pe artera principală a orașului, pe direcția dinspre Centru spre Spitalul Județean, ajuns la intersecția cu strada Universității, nu a respecta semnificația culorii roșii a semaforului electric, intrând, în intersecție, în coliziune cu un VW Polo condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Suceava, care efectua manevra de viraj la stânga, dinspre sediul pompierilor către Spitalul Județean Suceava.

Pompierii militari ajunși la fața locului au constatat că din cele patru persoane implicate au nevoie de îngrijiri soția și fiica celui de-al doilea șofer, din mașina care se deplasa regulamentar.  

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.