La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în Holul Central din Corpul  A, va avea loc vineri, 15 decembrie 2023, la ora 18.00, evenimentul „Arta de a dărui”, ediția a IV-a, o acțiune a armoniei, a bucuriei și a frumuseții.

Evenimentul este organizat de Şcoala de Etichetă şi Bune Maniere, în parteneriat cu Mov de Bucovina şi Biblioteca USV. Cuvântul de început va fi susținut de prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Bibliotecii USV, amfitrioana evenimentului.

Margareta Lupașcu, specialist în etichetă, protocol și ceremonial, inițiatoarea Şcolii de Etichetă şi Bune Maniere, a explicat de ce „a dărui” este o artă: „Pentru că presupune să oferi altruist, cu eleganță și rafinament, tot ce este mai valoros, din ceea ce ai și din ceea ce ești, creionat cu efort și migală, cu drag, din suflet, cu tușe unice și personale, pentru a transmite spre ceilalți frumusețea, binele și bucuria...”.

De aceea, organizatorii au invitat-o vineri pe artista Camelia Sadovei, absolventă a Institutului de Artă „Nicolae Grigorescu” București, președintele filialei sucevene a Uniunii Artiștilor Plastici din România, doctorand la Universitatea de Arta „George Enescu” Iași, la Facultatea de Artă Vizuală.

Momentul ce va fi prezentat de Camelia Sadovei se numește „Pledoarie pentru caligrafie. Arta scrisului de mână - autenticitate, personalizare, respect”. Un alt invitat special al întâlnirii de vineri, de la USV, este Alexandra Iulia Ungurean, consultant de imagine, tema aleasă de aceasta fiind „Pledoarie pentru stil”. Doamnele ce vor alege să participe la eveniment vor afla de la Alexandra Iulia Ungurean ce ținute ar putea să poarte de sărbători.

Participanții vor mai putea afla în cadrul acțiunii cum putem face amplasamentul pentru masa de sărbătoare (o masă impecabil aranjată, explicații, combinațiile de culori în trend anul acesta, decorațiuni etc.) – specialist MOBEXPERT. „Care este eticheta la masă și care sunt manierele aferente”, sunt informații pe care cu generozitate vi le va oferi Margareta Lupaşcu, specialist în etichetă, protocol şi ceremonial, sub genericul „Pledoarie pentru maniere”. Tot de la ea veți afla și cum să facem urări personalizate, elegante în felicitări. Nu vor lipsi nici momentele muzicale, pop-opera, canţonete şi colinde, oferite de baritonul Sergiu Dumbravă și colinde cu Iana Socoliuc, o voce deosebită, o artistă în devenire. Gustări și dulciuri rafinate, daruri pentru toţi participanţii și multe surprize vor condimenta în mod plăcut evenimentul de la USV. Partenerii acestei ediții sunt Mobexpert, Alsam, Expert Music, Fruit&Cheese Bar by Eusebiu Beșleagă, La căruța cu plăcinte, Parfums de Sofia, Floral Couture, Cristine de casă, Spin of Seasons.

Pentru participare este necesară înscrierea în formularul pe care îl găsiți pe https://www.facebook.com/margareta.lupascu