Implicarea activă în dezvoltarea durabilă a României prin creșterea eficienței energetice în sectorul energetic, industrial și cel al comunităților urbane și rurale constituie tema întâlnirii membrilor Societății Auditorilor și Managerilor Energetici din România ( SAMER), desfășurată în aceste zile la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).

Membrii SAMER, o entitate cu personalitate juridică care reprezintă comunitatea profesioniștilor din domeniul eficienței energetice, s-au reunit începând de joi la prânz, timp de două zile, în cadrul USV, propunând o agendă încărcată de discuții în acest important domeniu. Din programul prezentat oaspeților de către gazda evenimentului, prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc, nu a lipsit în debut o vizită la obiectivele modernizate și eficientizate din campusul USV.

Cuvântul de deschidere din partea USV, partener în cadrul manifestării împreună cu Asociația Generală a Inginerilor, l-a avut rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, care a oferit un important sprijin pentru organizarea evenimentului: ”Salut pe toți colegii și transmit un bun venit invitaților, bucurându-ne să vă avem astăzi aici și mai ales de organizarea acestei conferințe pe o temă foarte importantă și de mare actualitate. Luând contact cu prezentările care urmează să aibă loc aici, constat importanța organizării evenimentului și pentru universitate, care are în dezvoltare deja un al doilea campus, unde au fost instalate deja panouri fotovoltaice pe 2,5 ha. Ne bucurăm să avem astăzi ca invitați personalități importante din domeniu, oameni cu care noi am colaborat de-a lungul timpului și pe care îi asigurăm de tot interesul nostru pentru a susține și a dezvolta domeniul dumneavoastră și totodată pentru a aplica în comunitățile din jurul nostru atât principiile eficienței energetice, precum și un management cât mai bun al energiei.”

Prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc a făcut apoi o trecere în revistă a evenimentelor în care a fost implicată SAMER în ultima perioadă, o perioadă foarte activă pentru această societate de audit. Audiența din Sala Auditorium ”Joseph Schmidt” a participat apoi la prezentarea unor interesante puncte de vedere și materiale prezentate de invitații sesiunii de la USV. Prof. univ. dr. Nicolae Muntean, de la Politehnica Timișoreană, a prezentat ”Mobilitatea electrică în transportul public urban”, iar ”Formarea auditorilor și managerilor energetici în România și Moldova” a făcut subiectul unui material prezentat de conf. univ. dr. Bogdan Neagu. Ing. Mircea Colceriu, unul dintre fondatorii SAMER, a captat audiența în cadrul prezentării purtând titlul ”Agregarea și integrarea prosumatorilor în piața de echilibrare” O cină festivă cu premierea membrilor SAMER a avut loc la finalul unei zile încărcate, evenimentul continuând vineri, 8 noiembrie, cu alte prezentări interesante din acest important domeniu, cu participarea auditorilor și managerilor energetici invitați în aceste zile la Suceava.