Șoferul unui autoturism Audi a provocat un accident rutier violent după ce a adormit la volan și a intrat în spatele unui tractor care rula în fața sa. Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, în apropiere de Câmpulung Moldovenesc, din fericire în acest caz consecințele nefiind dramatice.

Din cercetările poliției rezultă că, în jurul orei 10.30, Constantin M., la volanul unui Audi, cu care circula pe DN 17, pe direcția de la Câmpulung Moldovenesc spre Suceava, pe fondul oboselii, a adormit la volan, moment în care a intrat în coliziune cu partea spate a tractorului care se deplasa în fața sa.

În urma impactului, tractorul a fost proiectat în afara drumului.

Conducătorul tractorului a ajuns la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, având leziuni, din fericire nu foarte grave.

Șoferul autoturismului a fost verificat cu etilotestul, rezultatul fiind alcoolemia 0.

Bărbatul care conducea tractorul avea o ușoară alcoolemie, de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge. Alcoolemia se încadrează la contravenție.