Lumea contemporană, marcată de ritmuri alerte și de incertitudini profunde, aduce cu sine provocări psihologice acute pentru tot mai mulți oameni. De la anxietate și depresie, la crize existențiale și căutări de sens, societatea modernă pare să genereze o nevoie stringentă de soluții. Pe lângă abordările psihoterapeutice clasice, o direcție din ce în ce mai discutată și explorată este psihoterapia ortodoxă. Aceasta nu reprezintă o inovație radicală, ci mai degrabă o reactualizare și o sistematizare a unor principii și practici adânc înrădăcinate în tradiția creștină răsăriteană, adaptate nevoilor complexe ale omului de azi.

Potrivit învățăturii ortodoxe, omul nu este doar o sumă de procese biologice și psihologice, ci o ființă creată după chipul lui Dumnezeu, dezvoltată pe trei direcții: trup, suflet și duh. Dificultățile psihologice nu sunt considerate simple disfuncții neuronale sau comportamentale, ci adesea sunt interpretate ca simptome ale unei disfuncții mai profunde – o „îmbolnăvire” a părții spirituale, o ruptură de comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii.

Din perspectiva psihoterapiei ortodoxe, păcatul este o rană și o alterare a firii, nu doar o încălcare a unei reguli morale. El este perceput ca o stare care alterează firea umană, ducând la o slăbire a voinței, la confuzie interioară și, implicit, la suferință psihologică și dezechilibru. De exemplu, lăcomia nu este doar o plăcere excesivă, ci o distorsionare a dorinței naturale de împlinire, care poate genera anxietate legată de posesiuni sau frica de lipsuri. Astfel, vindecarea spirituală, prin pocăință și îndreptare, devine intrinsec legată de vindecarea psihologică. Nu se caută doar ameliorarea simptomelor, ci înlăturarea cauzei profunde a dezechilibrului.

Vindecarea, în viziunea ortodoxă, este o sinergie între efortul personal (prin asceză, rugăciune și pocăință) și harul divin, ce permite atingerea echilibrului interior și a comuniunii autentice. Aceasta nu este o psihoterapie bazată exclusiv pe „auto-ajutor” sau pe forța proprie a individului, ci o recunoaștere a limitelor umane și o colaborare activă cu Dumnezeu. Terapeutul devine un ghid care ajută persoana să redescopere resursele spirituale interioare și să se conecteze la izvorul divin al vindecării. De pildă, în fața deznădejdii, psihoterapia ortodoxă vă recomandă nu doar restructurarea cognitivă, ci și adâncirea în rugăciune, căutarea sensului suferinței în lumina crucii și cultivarea speranței în mila divină.

„Patimile” – dependințe, vicii, atașamente iraționale sau gânduri obsesive – sunt abordate nu doar ca simple tipare comportamentale învățate sau disfuncții chimice, ci ca energii greșit direcționate ce pot fi transformate. Ele sunt văzute ca energii naturale ale sufletului, greșit direcționate sau exagerate, care pot fi transformate în virtuți prin efort spiritual conștient și cu ajutorul harului. De exemplu, dorința de a domina (o formă de mândrie) poate fi transmutată în dorința de a sluji semenii, iar frica excesivă poate fi depășită prin cultivarea încrederii în Pronia Divină. Părinții Bisericii, precum Sfântul Maxim Mărturisitorul, au analizat profund mecanismele patimilor, oferind o „psihologie ascetică” relevantă și azi.

Psihoterapia ortodoxă țintește mult mai sus ca alte tipuri de terapie – spre îndumnezeire. Acest concept central al teologiei ortodoxe nu înseamnă că omul devine Dumnezeu, ci că, prin har, se unește cu El, atingând potențialul maxim al ființei umane. Aceasta implică o transformare profundă a caracterului, a valorilor și a percepției asupra vieții și a morții, depășind simpla funcționalitate socială pentru a atinge sfințenia. O persoană îndumnezeită nu doar că funcționează bine în societate, ci iradiază pace, iubire și înțelepciune.

Psihoterapia ortodoxă reprezintă o direcție promițătoare și tot mai relevantă pentru cei ce caută vindecare, echilibru și sens într-un cadru spiritual autentic. Prin integrarea profundă a înțelepciunii creștine milenare cu instrumentele psihologiei moderne, ea oferă o abordare cu adevărat holistică a ființei umane, recunoscând și valorizând complexitatea intrinsecă a trupului, sufletului și duhului.

Această abordare nu este menită să înlocuiască rolul fundamental al duhovnicului sau al participării la slujbele Bisericii, ci se poziționează ca o disciplină complementară și un sprijin valoros. Ea poate ghida individul pe calea dificilă a autodescoperirii, a vindecării rănilor interioare și, în cele din urmă, spre o viață mai împlinită, mai autentică și mai aproape de Dumnezeu.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com