Foresta a început ieri seria meciurilor de pregătire din intersezon cu un joc test în compania echipei de juniori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Partida disputată ieri la amiază pe terenul sintetic din cartierul George Enescu s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea echipei pregătite de Selim Benachour, cu ajutorul golurilor marcate de Alex Vamanu, cu un şut deviat de la 16 metri, Andrei Mateiciuc, care a înscris în urma unei acţiuni derulate pe partea stângă, şi Robert Grumezescu, din lovitură de pedeapsă.

Pe durata confruntării împărţite în trei reprize a câte 30 de minute, Foresta a utilizat nu mai puţin de 21 de fotbalişti, 10 dintre aceştia ajungând pe Areni în această iarnă. Dacă portarul Florin Logofătu, Daniel Bejenar şi Andrei Pavel au semnat deja contracte cu gruparea suceveană, iar Andrei Viţelaru şi moldoveanul Alexandru Vremea au şanse mari să fie înregimentaţi, alţi cinci jucători, este vorba de Alexandru Vamanu (FC Botoşani II), Andrei Marţolea (ex. LPS Suceava), Florin Chiseliţă, Gabriel Vatamaniuc şi Cristofor Voloc (toţi trei de la Zimbrul Siret), sunt încă în perioada de probă la Foresta.

„Galben-verzii” se află într-o perioadă de căutări, după ce nu mai puţin de 10 fotbalişti au părăsit echipa în această iarnă, este vorba de portarii Alexandru Cotună şi George Niga, fundaşii Seven Cem, Matthieu Nguyen şi Robert Beldiman, mijlocaşii Ryad Parouty, Laurenţiu Roman, Claudiu Aioanei şi Fares Djermoune, şi atacantul Sid-Ali Bouadjila.

Foresta (prima repriză): Logofătu – Chiseliţă, P. Mateciuc, Bejenar, Onofraş - Vatamaniuc, Vamanu – Marţolea, Lungu, A. Mateiciuc – Pavel.
Foresta (repriza a doua): Logofătu – Chiseliţă, P. Mateciuc, Ionescu, Onofraş - Bejenar – Pavel, Vamanu, Voloc, Artenie – Marţolea.
Foresta (repriza a treia): Logofătu – Ionescu, Mateciuc, Viţelaru, Ghimp – Voloc, Vremea, Rigoni, Vatamaniuc – Martin, Grumezescu.

Vineri, pe 1 februarie, cu începere de la ora 12.00, Foresta va disputa un nou joc amical pe terenul sintetic al Liceului cu Program Sportiv, în compania grupării de Liga a III-a CSM Paşcani. Până la startul sezonului oficial, programat pe 2 martie, sucevenii mai au programate meciuri de pregătire cu Aerostar Bacău (9 februarie), cu Ceahlăul Piatra Neamţ (13 şi 22 februarie), cu Şomuz Fălticeni (16 februarie) şi cu Juniorul Vaslui (20 februarie).

În prima etapă din retur, Foresta va juca pe teren propriu, cu FC 2 Botoşani.