Începând de ieri participă la antrenamentele Forestei și ivorianul de origine australiană Emerson Garley Zinnah, care poate evolua atât ca mijlocaș de bandă, cât și ca atacant. Fotbalistul în vârstă de 21 de ani nu este la prima experiență în Europa, el activând în sezonul precedent la echipa bulgară de eșalonul al treilea Vihren Sandanski FC. El va fi testat în următoarele zile, antrenorii Dorin Goian și Daniel Bălan urmând să se pronunțe în privința oportunității înregimentării sale.

Nu mai puțin de patru jucători a transferat gruparea suceveană în această vară, este vorba de portarul Daniel Zvoronciuc, fundașul Vasile Vitu, mijlocașul Andrei Sahlean și atacantul Iosif Netbai, toți de la Bucovina Rădăuți, în condițiile în care negocierile pentru înregimentarea mijlocașului Cosmin Rotaru, de la Ceahlăul Piatra Neamț, au picat. Conducerea clubului asigură că lista achizițiilor va continua, în acest moment purtându-se negocieri și cu alți fotbaliști.

Lista plecărilor de la Foresta cuprinde opt jucători: Sebastian Bâlbă, Mario Pipoș, Carlos Corduneanu, Haralambie Mociu, Savane Mamadou, Adrian Neacșu, Florin Burghelea și Bogdan Melinte.